În concret, aplicația oferă asistență atât în redactarea corectă și completă a consimțămintelor și a înscrisurilor ce stau la baza actului medical, cât și în înțelegerea aprofundată a obligației de informare ce se naște în relația medic-pacient.

Întreaga documentație a fost creată având ca principal scop prevenirea și reducerea riscurilor juridice aferente activității profesionale, corelativ cu asigurarea înțelegerii integrale a informațiilor de către pacient și pentru a facilita întâlnirea dintre medicină, inteligență artificială și drept.

În considerarea creșterii numărului sesizărilor privind acte de malpraxis medical, aplicația își propune să ofere medicului un nivel suplimentar de protecție, facilitând în același timp informarea completă a pacientului.

MedShield se adresează medicilor, clinicilor și spitalelor private din România, oferind un suport real în corecta implementare a documentației juridice ce stă la baza actului medical.

Prin mecanismul său gândit special pentru a câștiga timp și a minimiza perioada transcrierii discuției dintre medic și pacient, dar fără a periclita complexitatea informațiilor redactate în cuprinsul consimțământului informat, MedShield înregistrează conversația purtată (cu acordul prealabil al pacientului) și transcrie întreg conținutul pe modelul aprobat de o echipă de avocați.

De asemenea, aplicația semnalează medicului în ipoteza în care a omis să specifice anumite elemente esențiale în cuprinsul discuției (spre ex. tratamente alternative sau diverse riscuri asociate actului medical) și oferă protecție în cazurile de barieră lingvistică, prin completarea bilingvă a consimțământului.

În ipoteza în care pacientul nu dorește continuarea tratamentului sau efectuarea unei investigații, aplicația generează automat o declarație pe proprie răspundere, creată special de avocați pentru a asigura protecția juridică necesară.

MedShield cuprinde un ansamblu complex de documente (procese-verbale, declarații, anexe la consimțământul informat ș.a.) create special de echipa de avocați din cadrul MMS Lawyers pentru a asigura implementarea corectă a legislației derivate din relația medic-pacient în scopul minimizării riscului judiciar și de malpraxis.

Despre MMS LAWYERS (MUNTEAN, MIRON-SOJKA SCPA)

Dreptul medical reclamă pasiune și umanitate, aptitudini care ne definesc activitatea. Dosarele de malpraxis implică o intersecție delicată între normele juridice și specificul practicii medicale.

În cadrul MMS Lawyers – Muntean, Miron-Sojka SCPA, oferim asistență juridică specializată în materia malpraxisului medical, printr-o abordare echilibrată, riguroasă și adaptată particularităților fiecărei situații, fundamentată atât pe cunoașterea aprofundată a cadrului legal incident, cât și pe înțelegerea complexității activității medicale și a riscurilor juridice asociate acesteia.

Echipa noastră de avocați este cunoscută ca având tradiție în realizarea unor cursuri special dedicate cadrelor medicale, în cadrul cărora se prezintă principalele aspecte juridice referitoare la răspunderea profesională medicală și se creează premisele pentru a construi acte de prevenție a riscului de malpraxis.

Un element definitoriu al serviciilor oferite de societatea noastră îl reprezintă componenta de prevenție juridică, pe care o considerăm esențială în activitatea unităților medicale. În practica medicală, numeroase situații litigioase pot fi evitate sau considerabil limitate printr-o structurare adecvată a documentației, prin proceduri interne clare și printr-o comunicare corectă și completă cu pacientul.

Experiența profesională acumulată în asistarea și reprezentarea atât a pacienților care au suferit prejudicii în urma unor erori medicale, cât și a profesioniștilor din domeniul sănătății acuzați de malpraxis, ne conferă o perspectivă completă și echilibrată asupra complexității actului medical. Această experiență bidirecțională ne permite să evaluăm cu obiectivitate fiecare speță și să construim strategii juridice adaptate realității fiecărui caz.

În încheiere, găsim oportun să menționăm că MMS Lawyers este o echipă dinamică formată din opt avocați specializați în drept civil, drept fiscal, contencios administrativ, drept penal și drept comercial, patru dintre aceștia având subspecializare în malpraxis medical, și consultanți în domenii de specialitate.

Detaliile privind dinamica echipei se regăsesc pe www.mmslawyers.ro.

Despre KLUSAI

KlusAI a dezvoltat, împreună cu echipa MMS Lawyers, aplicația MedShield, dedicată protecției juridice în relația medic-pacient. În MedShield se întâlnesc expertiza juridică a avocaților MMS Lawyers și tehnologia KlusAI, astfel încât documentația care protejează medicul și informează pacientul să rezulte firesc din consultație, fără a sacrifica rigoarea juridică. Aplicația se integrează nativ în MedOS, platforma noastră pentru unități medicale, unde consimțământul informat devine parte din fișa pacientului și din ritmul obișnuit al zilei de lucru.

Prin MedOS ne propunem să reunim într-un singur spațiu de lucru activitatea de zi cu zi a unei unități medicale: programările, pacienții și consultațiile. Ne dorim ca MedOS să devină locul în care medicul își petrece timpul alături de pacient, nu în fața hârtiilor.

Credem că inteligența artificială își dovedește valoarea atunci când lucrează alături de oameni, nu în locul lor. Pornind de la această convingere, am construit kOS, platforma KlusAI de operațiuni de business bazată pe agenți AI, pe care se sprijină toate produsele noastre. Agenții preiau fluxurile operaționale recurente ale unei organizații, lucrând direct cu documentele și datele acesteia, inclusiv cu cele care nu pot fi încredințate unui chatbot public, în timp ce judecata profesională și decizia finală rămân ale oamenilor. Dincolo de proiectele din domeniul juridic și notarial și din sănătate, kOS se adresează companiilor din orice sector de activitate, indiferent de dimensiune, care doresc să-și transforme operațiunile cu ajutorul agenților AI. Lucrăm cu clienți din România și din alte țări europene, iar datele acestora se stochează în Uniunea Europeană.

În spatele KlusAI se află o echipă care îmbină cercetarea aplicată în inteligența artificială cu experiența dezvoltării de soluții pentru domenii în care rigoarea nu este negociabilă. Pentru noi, o tehnologie reușită nu se remarcă prin complexitate, ci prin timpul și liniștea pe care le redă oamenilor.

Detaliile despre KlusAI, platforma kOS și MedOS se regăsesc pe www.klusai.com.

Instanța a admis cererea de suspendare formulată de societatea reclamantă în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureș și Municipiul Târgu Mureș și a dispus:

– suspendarea Hotărârii Consiliului Local nr. 92/24.04.2026, privind reglementarea desfășurării activităților de jocuri de noroc în locații fizice pe raza Municipiului Târgu Mureș;

– suspendarea executării Hotărârii Consiliului Local nr. 93/24.04.2026, prin care a fost aprobat Regulamentul privind procedura de eliberare a autorizației de funcționare pentru desfășurarea activității de jocuri de noroc pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Târgu Mureș;

– suspendarea executării Regulamentului aprobat prin HCL nr. 93/24.04.2026.

Soluția obținută reprezintă un rezultat major în cadrul demersurilor juridice inițiate pentru protejarea drepturilor și intereselor legitime ale clientului nostru, în contextul noilor reglementări adoptate la nivel local în materia jocurilor de noroc.

Litigiul ridică aspecte relevante privind limitele competenței autorităților administrației publice locale, condițiile în care acestea pot reglementa exercitarea unor activități economice autorizate la nivel național, precum și respectarea principiilor legalității și securității juridice.

Echipa MMS Lawyers continuă să acorde asistență și reprezentare în litigii complexe de contencios administrativ, cu o atenție deosebită asupra impactului pe care măsurile neconforme adoptate de autoritățile publice îl pot avea asupra activității operatorilor economici, căutând să intervină exact atunci și acolo unde e nevoie acută de cenzurare juridică.

În data de 15.04.2026 și data de 28.07.2026, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins recursurile autorităților fiscale locale, soluţiile favorabile obţinute în faţa instanţei de fond rămânând definitive.

Obligaţiile suplimentare stabilite de organele fiscale au rezultat din regularizarea taxei de salubrizare pentru utilizatorii non-casnici, fiind imputată unei societăți ce activează în domeniul cofetăriei ce nu are relație directă cu publicul la sediul social o cantitate de deșeuri de peste 22 de tone de deșeuri reziduale pe an, ceea ce ar însemna o medie de aproximativ 1,89 tone de deșeuri pe lună, fiind imposibil obiectiv ca materia primă prelucrată să genereze deșeuri reziduale mai mari decât materia primă în sine.

Un prim aspect de nelegalitate aparentă ce afectează Deciziile de impunere suspendate în procedura prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, valorificat în cadrul ambelor soluții de speță constă în nemotivarea în fapt și în drept a actelor administrativ-fiscale, neindicând cantitatea de deșeuri avută în vedere și nici tipul de deșeu avut în vedere, perioada concretă de referință și modalitatea de calcul prin care s-a ajuns la sumele semnificative stabilite cu titlu de taxă de salubrizare, deși art. 97 din Codul de procedură fiscală impune în mod expres acest element esențial.

Interesant de observat faptul că, pentru prima dată în etapa soluționării contestației administrative, organele fiscale locale explică ce reprezintă sumele stabilite suplimentar cu titlu de „rămășiță”, fiind întărită concluzia nemotivării actului de vreme ce completarea sa ulterioară, prin lămuriri date pentru prima dată în cuprinsul deciziei de soluţionare a contestaţiei nu este admisibilă, legalitatea actului apreciindu-se prin raportare la momentul emiterii sale.

În alte cuvinte, existența bazei impozabile și întinderea obligației fiscale trebuie să rezulte în mod clar, complet și neechivoc din însuși actul administrativ-fiscal prin care aceasta este stabilită și nicidecum prin emiterea unor alte acte ulterioare, fiind evidentă imposibilitatea de a suplini ulterior carența nemotivării actului administrativ-fiscal.
Astfel, simpla afirmaţie generică constând în „Regularizare date ADIECOLET 2024” în dreptul rubricii privind natura obligației bugetare nu este în măsură a asigura motivarea actului administrativ.

Mergând mai departe, rațiunea instituirii unei taxe locale este aceea de a reflecta contraprestația pentru un serviciu public efectiv prestat și determinabil, în beneficiul direct al contribuabilului. În soluțiile de speță, între sumele pretinsă în cuantum de 35.764 lei și 265.498 lei și pretinsele servicii de salubrizare corespunzătoare unor volume exagerate de deșeuri, nu există niciun corespondent real, obiectiv și legitim, apt să justifice o asemenea sarcină fiscală excesivă.

Precizăm faptul că, la momentul publicării prezentei, Tribunalul Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a pronunțat în primă instanță în data de 16.06.2026 pe fondul cauzei, dispunând anularea integrală a Deciziei de impunere pentru stabilirea impozitelor/taxelor datorate de persoanele juridice precum și anularea Deciziei de soluționare a contestației, exonerând contribuabilul de plata obligațiilor fiscale stabilite prin aceste decizii.

În esență, prima instanță a reținut în considerente neefectuarea unei măsurători reale a cantității de deșeuri colectate de la punctul de lucru al reclamantei, constatând că nu există nicio măsurare efectivă a volumului de 64,82 mc de deșeuri avut în vedere de organul fiscal local la stabilirea obligației de plată, contrar regulilor de măsurare efectivă a cantității de deșeuri stabilite prin Regulamentul Adiecolect și OUG 92/2021.

În acest context, a fost avut în vedere că reclamanta a încheiat Contracte cadru de vânzare cumpărare pe durata nedeterminată având ca obiect vânzarea deșeurilor industriale reciclabile ce rezultă din activitatea economică a societății contribuabile, fapt care întărește concluzia imposibilității obiective de a genera deșeuri în cantitatea impusă suplimentar la plată de organul fiscal.

Suspendarea deciziei de impunere şi stoparea unei eventuale executări silite până la pronunţarea unei soluţii care vizează legalitatea și temeinicia actului administrativ-fiscal contestat, evită destabilizarea și blocarea activității economice a contribuabilului vătămat.

Dincolo de soluțiile jurisprudențiale amintite, mecanismele procedurale de suspendare a executării actului administrativ-fiscal reprezintă remedii utile pentru contribuabilul vătămat printr-un act administrativ nelegal emis de organul fiscal, sub condiția îndeplinirii cerințelor cazului bine justificat și a evitării unei pagube iminente prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 și art. 278 din Legea nr. 207/2015.

Aceste soluții jurisprudențiale reprezintă exemple clare că exercitarea dreptului de a contesta actele administrative vătămătoare poate corecta excesele de autoritate și abuzurile organelor fiscale.

În marginea unei recente decizii de soluționare a contestației fiscale, o discuție importantă despre constatarea nulității deciziei de impunere întrucât refacerea inspecției a fost nelegală în contextul „perseverenței” organului fiscal de a stabili creanțe prin estimarea bazei de impunere, cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 129 și art. 279 din Codul de procedură fiscală.

Un prim act de impunere prin care au fost stabilite obligații fiscale suplimentare reprezentând taxa pe valoare adăugată ca urmare a neîndeplinirii de către contribuabil a mediei producţiei agricole înregistrată la Institutul Național de Statistică la nivelul județului Mureș a fost anulat de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor (DGSC) din cadrul Ministerului Finanțelor.

Astfel interpretarea organului fiscal de estimare a bazei de impunere contravenea clar dispozițiilor art. 106 C.proc.fisc. și a Ordinului 3389/2011 fiind consolidată obligația echipei de inspecție fiscală de a administra un probatoriu complex pentru determinarea stării de fapt fiscale, dat fiind faptul că nu există nicio prevedere legală care să impună agenților economici obligativitatea obținerii unor producții agricole minime.

Mai mult, organul de soluționare a concluzionat că o asemenea abordare de estimare a bazei de impunere încalcă inclusiv art. 6 și 7 din Codul de procedură fiscală, întrucât nu s-a dovedit în niciun fel existența unei producții excedentare și vânzarea acestora fără forme legale.

Utilizarea unei informații statistice abstracte nu este în concordanță cu prevederile art. 7 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, conform căruia pentru determinarea corectă a situației fiscale a contribuabilului, în analiza efectuată, organul fiscal va identifica și va avea în vedere toate circumstanțele edificatoare ale fiecărui caz.

Organul fiscal a considerat că operatorul economic a obținut o producție mai mare de grâu, soia, rapiță și porumb care nu a fost înregistrată în totalitate în evidența contabilă, doar în baza informațiilor comunicate de Institutul Național de Statistică aferentă județului Mureș, fără să fie susținute de alte probe certe care să ateste existența unor producții excedentare și vânzarea acestora fără forme legale.

În procedura contestației administrative împotriva Deciziei de impunere au fost validate plenar argumentele noastre, dispunând pe această cale admiterea contestației și refacerea inspecției fiscale, trasând în considerentele deciziei de soluționare o serie de direcții foarte clare pentru noua echipă de inspecție fiscală.

Refacerea inspecției fiscale a fost realizată, însă, fără ca noua echipă de inspecție fiscală să urmeze decizia de soluționare. Practic, noua impunere realizată de echipa de inspecție fiscală este fundamentată pe baza acelorași constatări incluse în primul act de control și care au fost, astfel, invalidate de Direcția Generală de Soluționare a contestațiilor cu ocazia soluționării primei contestații fiscale, nerespectând voința legiuitorului, așa cum este ea stipulată la art. 279 alin.(3) din Codul de procedură fiscală.

În acest context, considerentele Deciziei de soluţionare a contestației sunt obligatorii pentru noua echipă de inspecție fiscală, astfel că aplicarea principiului rolului activ și stabilirea completă a situației de fapt erau absolut necesare faţă de situaţia de fapt reţinută, nefiind suficientă existența unor simple bănuieli de nedeclarare a producției agricole.

Astfel, critica principală susținută în calea administrativă de atac în al doilea ciclu administrativ a fost întemeiată pe abordarea nelegală a noii echipe de inspecție fiscală care a ignorat constatările și dezlegările obligatorii ale organului de soluționare trasate prin actul de soluționare în privința necesității restabilirii situației de fapt fiscale pe bază de probe prin prezentarea în detaliu a elementelor concrete rezultate din tranzacțiile cercetate pentru stabilirea corespunzătoare a tratamentului fiscal aplicabil în cazul veniturilor obținute din producția agricolă.

DGSC a validat argumentele noastre și a constatat nulitatea decizia de impunere emisă ca urmare a refacerii inspecției aplicând sancțiunea prevăzută de prevederile art. 49 alineatul (1) litera c) raportat la art. 279 alin. (3) din Codul de procedura fiscală.

Echipa MMS Lawyers implicată în obținerea acestei soluții a fost formată din avocat Raul Miron și avocat Moldovan Marius.

Soluția se înscrie printre primele hotărâri de admitere cunoscute la nivel național în această materie, într-un context legislativ recent și în absența unei practici judiciare consolidate. Dincolo de rezultatul concret, hotărârea reafirmă un principiu esențial: reabilitarea nu poate deveni iluzorie prin instituirea ulterioară a unor măsuri restrictive, aplicate automat și fără un control judecătoresc efectiv.

Clientul nostru fusese condamnat definitiv în anul 2013, pentru fapte prevăzute de Legea nr. 143/2000, la o pedeapsă a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere. Acesta a respectat integral obligațiile impuse și nu a mai săvârșit nicio infracțiune.

Reabilitarea de drept intervenise cu mult înainte de adoptarea Legii nr. 61/2024, iar condamnarea fusese radiată din evidența cazierului judiciar anterior anului 2020, împrejurare confirmată prin certificatele depuse la dosarul cauzei.

Cu toate acestea, odată cu operaționalizarea Registrului, la 1 iunie 2025, autoritățile au procedat la înscrierea automată a clientului nostru, utilizând evidențe istorice, deși acesta nu mai figura în cazierul judiciar. Or, potrivit interpretării susținute în cauză, legea permite preluarea automată a datelor exclusiv din evidențele actuale ale cazierului judiciar.

Înscrierea a determinat supunerea unei persoane reabilitate unui regim administrativ de supraveghere cu un pronunțat caracter intruziv: fotografiere, amprentare, prelevarea de probe biologice, obligații periodice de prezentare la organele de poliție și limitări privind deplasarea, toate pentru o perioadă de zece ani.

Strategia juridică a fost construită pe trei direcții principale:

1. Neîndeplinirea condițiilor legale pentru înscriere

La data operaționalizării Registrului, clientul nostru nu mai figura în evidențele cazierului judiciar. Am susținut că această împrejurare excludea preluarea automată a datelor sale, întrucât nu era îndeplinită condiția esențială prevăzută de Legea nr. 61/2024.

2. Efectele reabilitării și interdicția retroactivității

Am arătat că înscrierea în Registru, realizată după ce reabilitarea produsese toate efectele prevăzute de lege, conducea la impunerea retroactivă a unui regim restrictiv care nu exista la momentul condamnării.

Din această perspectivă, măsura era incompatibilă cu efectele juridice ale reabilitării și ridica serioase probleme în raport cu principiul neretroactivității legii penale mai severe, consacrat de Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

3. Protecția efectivă a drepturilor fundamentale

Am invocat, de asemenea, atingerea adusă dreptului la viață privată și dreptului la un remediu efectiv.

Am evidențiat disproporția dintre intensitatea și durata măsurilor de supraveghere — zece ani — și situația particulară a unei persoane reabilitate și reintegrate social de mai mult de un deceniu. Totodată, am subliniat absența, în cuprinsul legii speciale, a unei căi de atac expres reglementate pentru contestarea înscrierii.

Un reper important în susținerea admisibilității contestației la executare l-a reprezentat Decizia nr. 24 din 14 ianuarie 2026 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată într-o cauză referitoare la Registrul național automatizat privind persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, reglementat prin Legea nr. 118/2019.

Înalta Curte a reținut că, deși măsurile asociate înscrierii în astfel de registre sunt calificate formal drept măsuri administrative, acestea rămân indisolubil legate de hotărârea penală definitivă care le generează. În consecință, controlul legalității lor aparține instanței penale și poate fi exercitat pe calea contestației la executare.

Am susținut aplicabilitatea acestui raționament și în materia Registrului instituit prin Legea nr. 61/2024.

Importanța soluției depășește situația individuală a clientului nostru. Hotărârea confirmă că înscrierea automată într-un registru care generează obligații intruzive nu poate fi sustrasă controlului judecătoresc, chiar dacă legea specială nu reglementează în mod expres o procedură proprie de contestare.

În egală măsură, soluția reafirmă că reabilitarea trebuie să își producă efectele în mod real și efectiv. Aceste efecte nu pot fi neutralizate prin aplicarea ulterioară și automată a unor măsuri restrictive, fără examinarea situației juridice concrete a persoanei vizate.

Într-un domeniu aflat încă la începutul conturării sale jurisprudențiale, hotărârea obținută de MMS Lawyers reprezintă un reper relevant pentru protejarea drepturilor persoanelor reabilitate și pentru asigurarea unui echilibru just între interesul public și garanțiile fundamentale ale individului.

Echipa MMS Lawyers implicată în obținerea acestei soluții a fost formată din avocat Miron-Sojka Timea, avocat Pîncă Paul Cristian și avocat Chertes Carlos.

Prin Hotărârea nr. 7498/2026, pronunțată la 29 aprilie 2026, instanța a admis cererea formulată de echipa MMS Lawyers în numele clientului și a obligat PPC ENERGIE S.A., în calitate de furnizor de energie electrică, la plata integrală a prejudiciului suferit de clientul nostru, precum și a cheltuielilor de judecată.

Soluția clarifică o problemă cu implicații practice semnificative pentru consumatorii noncasnici: cine răspunde atunci când echipamentele unei companii sunt avariate nu de întreruperea alimentării cu energie electrică, ci de supratensiunea și fluctuațiile anormale produse la reluarea furnizării?

În contextul efectuării unor lucrări programate de întreținere a rețelei electrice, realimentarea cu energie a punctului de lucru al clientului noastru s-a realizat în condiții tehnice necorespunzătoare, fiind însoțită de o supratensiune excesivă și de fluctuații succesive anormale.

Incidentul a provocat avarierea sistemului automatizat al ușii principale de acces — un echipament sensibil, a cărui înlocuire a generat un prejudiciu semnificativ clientului nostru.

Deși clientul noastru se afla într-un raport contractual direct cu furnizorul de energie electrică, infrastructura prin intermediul căreia energia era distribuită aparținea operatorului de distribuție. În acest context, strategia procesuală a fost construită, cu titlu principal, pe răspunderea contractuală a furnizorului și, în subsidiar, pe răspunderea operatorului de distribuție, astfel încât acțiunea să acopere ambele ipoteze privind repartizarea obligației de reparare a prejudiciului.

Un element central al cauzei l-a reprezentat delimitarea dintre două situații juridice distincte: simpla întrerupere a alimentării cu energie electrică și reluarea alimentării în condiții tehnice neconforme.

Instanța a reținut că prejudiciul nu fusese provocat de întreruperea propriu-zisă a furnizării — ipoteză pentru care contractul conținea o clauză de exonerare a furnizorului —, ci de revenirea energiei electrice cu valori superioare parametrilor normali și cu fluctuații succesive anormale.

În consecință, clauza de exonerare invocată de furnizor nu putea fi extinsă și asupra prejudiciilor generate de calitatea necorespunzătoare a energiei furnizate la momentul realimentării.

Pe baza probatoriului administrat, instanța a constatat îndeplinirea condițiilor necesare angajării răspunderii contractuale a furnizorului:

• existența unui contract valabil de furnizare a energiei electrice;
• îndeplinirea de către client a obligațiilor sale contractuale;
• nerespectarea obligației de a asigura furnizarea serviciului în condițiile și la standardele de performanță aplicabile;
• existența și întinderea prejudiciului;
• legătura de cauzalitate dintre alimentarea neconformă și avarierea echipamentului;
• punerea în întârziere a furnizorului.

Instanța a validat astfel principiul potrivit căruia furnizorul, în calitate de partener contractual direct al consumatorului, răspunde față de acesta pentru prejudiciul cauzat prin neexecutarea corespunzătoare a obligațiilor asumate.

Unul dintre cele mai relevante aspecte ale hotărârii privește delimitarea răspunderii în cadrul raporturilor juridice dintre consumator, furnizor și operatorul de distribuție.

Instanța a stabilit că despăgubirea clientului revine furnizorului, în temeiul contractului de furnizare. Eventuala împrejurare că originea tehnică a incidentului se află la nivelul rețelei de distribuție nu înlătură răspunderea furnizorului față de propriul client.

Furnizorul își păstrează posibilitatea de a recupera sumele achitate de la operatorul de distribuție, în cadrul raporturilor contractuale dintre aceștia. Acest mecanism de regres nu poate însă fi opus consumatorului și nu poate transforma recuperarea prejudiciului într-un demers împotriva unei entități cu care acesta nu se află într-un raport contractual direct.

Apărarea furnizorului, potrivit căreia consumatorul ar fi trebuit să se îndrepte direct împotriva operatorului de distribuție, a fost, în consecință, înlăturată.

Hotărârea oferă un reper important pentru companiile ale căror echipamente sunt avariate în urma supratensiunilor sau a fluctuațiilor anormale din rețeaua electrică.

În principiu, răspunderea față de consumator îi revine furnizorului cu care acesta a încheiat contractul de furnizare, chiar dacă originea tehnică a incidentului se situează la nivelul rețelei administrate de operatorul de distribuție. Repartizarea internă a răspunderii între furnizor și distribuitor reprezintă o chestiune distinctă și ulterioară, care nu trebuie să îngreuneze sau să întârzie repararea prejudiciului suferit de client.

Soluția subliniază, totodată, importanța documentării riguroase a unui asemenea incident: constatarea condițiilor în care s-a produs avaria, identificarea echipamentelor afectate, stabilirea cauzei tehnice, dovedirea valorii prejudiciului și notificarea furnizorului sunt elemente esențiale pentru fundamentarea unei acțiuni în despăgubire.

Hotărârea prezintă relevanță și din perspectiva pretențiilor formulate de alte societăți care au susținut că au fost afectate de același incident.

Instanța a respins cererile acestora, reținând că nu fusese dovedită existența unui contract de furnizare, a unui aviz tehnic de racordare ori a calității de utilizator al rețelei sau de subconsumator racordat în condițiile legii.

Soluția evidențiază că simpla afectare factuală de un incident produs în rețeaua electrică nu este, prin ea însăși, suficientă pentru angajarea răspunderii furnizorului sau a operatorului de distribuție. Persoana care solicită despăgubiri trebuie să demonstreze atât prejudiciul și legătura de cauzalitate, cât și existența unui raport juridic ori a unui temei legal care justifică obligația pârâtului de a-l repara.

Prin această hotărâre, MMS Lawyers a obținut nu doar repararea integrală a prejudiciului suferit de client, ci și confirmarea unei reguli esențiale pentru protecția consumatorilor noncasnici: complexitatea raporturilor dintre furnizor și distribuitor nu poate fi transferată asupra clientului prejudiciat.

Echipa MMS Lawyers implicată în obținerea acestei soluții a fost formată din avocat Miron-Sojka Timea și avocat Chertes Carlos.

*Imaginea folosită este în scop ilustrativ și a fost generată folosind inteligența artificială

Reforma sistemului de justiție este un subiect major în România, care se vrea, dar schimbarea nu poate veni decât în timp, pas cu pas, prin contribuția fiecăruia dintre noi.

Vă invităm să vedeți cel de-al patrulea episod documentar din serie: https://www.youtube.com/watch?v=3IiqRgf1_AM

Despre fenomenul drept-dreptate în cadrul justiției la nivel local, rolul actorilor implicați în actul de justiție, educație juridică și nu numai, vă invităm să urmăriți întregul material: https://www.facebook.com/watch/live/?ref=watch_permalink&v=275950337670008

Raul vorbește despre convingerea sa că există o ruptură gravă între sensul dreptului și aplicarea lui, între rostirea reglementării și înțelegerea ei, între aplicarea legii unei situații juridice și rezolvarea acesteia. Liantul acestei rupturi stă în empatie, în înțelesul nevoii sociale de reglementare, în spiritul legii înaintea literei sale.

Au urcat pe scenă alături de colegul nostru, avocați, procurori, consilieri juridici, jurnaliști, economiști sau artiști pentru a susține proiectarea și dotarea unei camere de audiere minori în Judecătoria Bistrița. Detalii și donații pe https://tinyurl.com/cameradeaudiere.

Prezentarea este disponibilă la următoarea adresă electronică: https://www.youtube.com/watch?v=K7yrY2nYJ8g

1) Dacă dispozițiile art. 169 alin. (1) și art. 170 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvenţă cu modificările și completările ulterioare raportate la prevederile art. 25, art. 26, art. 220 alin. (10) și art. 215 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare, trebuie interpretare în sensul că în ipoteza în care este atrasă răspunderea pentru intrarea în insolvenţă în temeiul legii insolvenţei, în pasiv fiind cuprinse atât creanţe fiscale cât și creanţe nefiscale, termenul privind prescripţia executării silite este cel prevăzut de Codul de procedură civilă pentru creanţa nefiscală și cel prevăzut de Codul de procedură fiscală pentru creanţa fiscală sau se aplică un singur termen pentru întregul pasiv?

2) Dacă în interpretarea aceloraşi dispoziţii legale, se poate considera că regimul juridic al creanţei fiscale în privinţa termenului de prescripţie al executării silite este modificat atunci când se angajează răspunderea în temeiul art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvenţă cu modificările și completările ulterioare, iar nu în temeiul art. 25-26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare?

3) Dacă în interpretarea aceloraşi dispoziţii legale, se poate considera că prin angajarea răspunderii civile delictuale în procedura insolvenţei și obţinerea unui nou titlu executoriu, executarea silită care este efectuată de organul fiscal, trebuie să se raporteze la termenul privind prescripţia dreptului de a solicita executarea silită de 3 ani?

Asupra acestor chestiuni am înțeles să formulăm concluzii în dosarul de fond ce a generat dialogul instituțional cu instanța supremă, publicând de asemenea un articol care analizează practica și reperele legale incidente relevante, propunând o soluție concretă:

Regimul juridic aplicabil executării unei horărâri judecătorești pronunțate în procedura angajării răspunderii solidare prevăzută de legea nr. 85/2014 ce cuprinde creanțe bugetare, publicat în volumul colectiv In honorem Lucian Teodor Chiriac. Dreptul – arta binelui și a dreptății., ed. Universul Juridic, București, 2022.

Întrebările formulate ridică probleme teoretice ce evocă principii fundamentale de drept și care sunt apte să corijeze o instituție publică de esență a statutului în activitatea ei, respectiv Administrația Națională a Finanțelor Publice. Practic, prin răspunsul oferit acestor întrebări se va tranșa rațiunea, aplicabilitatea și diferența dintre procedurile de angajare a răspunderii solidare a organelor de conducere a unei societăți debitoare, proceduri reglementate deopotrivă în Legea nr. 85/2014 și Legea nr. 207/2015 și se va tranșa problema regimului juridic a creanței dobândite de stat împotriva debitorului persoană fizică în condițiile art. 169 și art. 170 din Legea nr. 85/2014.

Considerăm că sesizarea Înaltei Curți în vederea soluționării acestor probleme de drept apare ca o datorie firească pentru salvgardarea aplicării unitare, coerente și corecte a unor instituții de drept ce impietează definitoriu și curent societatea.